2.4 Nathan, Iris si necunoscutul

O ora mai tarziu, Iris se ridica de pe banca, si porni inapoi catre metrou, caci nu ii statea in fire sa intarzie la intalniri, mai ales daca cel cu care trebuia sa se vada era un « tovaras » apropiat. Cincisprezece minute mai tarziu era deja in trenul subteran cu care trebuia sa mearga doar o statie.
Cu jumatate de ora inainte de a-l intalni pe Nathan, Iris cobori din metrou si respira aerul imbacsit de fumul de esapament cu care era deja invatata de aproape trei ani. Isi indrepta agale pasii catre locul ales de baiat pentru a se vedea, cantand obsedant in gand o melodie de la Scorpions. I se parea ca versurile sunt complet adevarate, si se infiora cand ajunse la refren : You’re a drop in the rain/ Just a number, not a name/ And you don't see it/ You don't believe it/ At the end of the day/ You’re a needle in the hay/ You signed and sealed it/ And now you gotta deal with it.. I se facu pielea de gaina, si incerca sa scape de senzatia (privitoare la cat de nesemnificativa e) pe care i-o daduse melodia. Se opri in fata unui local din care razbatea muzica, chinuita parca de fumul care se gasea inauntru, si isi aprinse si ea o tigara, ca majoritatea celor care se aflau dincolo de usa. Astepta cinci minute pierduta din nou in versuri, gandindu-se la o posibila poezie pe care ar putea-o scrie. In acel moment avea inspiratie, insa nu avea nimic de scris la ea. Isi scoase mobilul si isi nota in el ideea de baza, sperand sa isi poata aminti mai tarziu continuarea si structura. Tocmai cand termina de salvat mesajul, se auzi strigata, si in acel moment cineva mai mare si mai solid decat ea o stranse in brate, ridicand-o pret de cateva secunde la vreo doi centimetri de pamant.
« Dudaaa ! Ce faci, nu te-am mai vazut de o groaza de timp. » zise Nathan grabit, afisand celebrul sau zambet de motan.
Iris inca se straduia sa respire normal cand baiatul termina de pus intrebarea.
« Sunt bine, dud, uite ce sa fac, vroiam sa vad cum o mai duci, si mai vreau sa-mi intorci serviciul cu sfaturi. » spuse ea fara ocolisuri.
Nathan isi aminti despre ce vorbea Iris. In urma cu aproape jumatate de an, in speranta de a salva o relatie deja esuata, ajunsese sa o intrebe pe fata ce ar trebui sa faca. Ea fusese flatata ca dintre toti prietenii lui tocmai pe ea o alesese sa-i dea sfaturi. Iris gandise situatia la rece, si bineinteles, spusese verde in fata ce ar trebui sa faca, precum si parerea ei, cum ca nu merita se zbata atat, din moment ce in acea relatie era practic o singura persoana, adica el, pentru ca se parea ca pe fata respectiva nu prea o mai interesa nimic din ce avea legatura cu ei doi. Se dovedise ulterior ca avusese dreptate in privinta faptului ca despartirea era inevitabila. Zambi atotstiutor, flatat la randul lui ca avea onoarea de a o consilia pe fata, si o invita inauntru imediat dupa ce ea isi arunca tigarea.
Se asezara la singura masa libera din micul club, pe care Iris nu prea il agrea, din simplul motiv ca nu avea muzica buna, dupa parerea ei.
« Hai, fa-mi onoarea si povesteste-mi tot » zise el direct si fara vreo alta introducere, imediat dupa ce lua doua beri, abordand stilul fetei.
« Sa stii ca e ceva de zis, si e mult de gandit » zise ea serioasa. « Intai toarna tu cum o mai duci, si pe urma… »
« Eu sunt bine, iti multumesc, in schimb tu esti cea cu probleme. » zise el cu emfaza « Acum e randul tau. »
Se uitara unul la altul si incepura sa rada. Pe el nu prea il prindea stilul transant, dar ii dadu incredere, si incepu sa-i povesteasca tot ce se intamplase de cand nu se vazusera ultima data. Erau multe de spus, insa Iris scurta cat mai mult povestea, rezumandu-se la ideea principala, care o nelinistea.
« … si am vorbit azi cu Odette si ea e de parere ca trebuie sa-i spun. Ma intalnesc cu el la opt. Dar dud, mi-e frica de faptul ca ma grabesc, sau nu stiu, poate pur si simplu el asa se comporta in mod normal cu prietenii lui. Tu ce crezi ? » isi termina ea recitalul vizibil ingrijorata.
« Pai, avand in vedere ca eu sunt baiat, as spune ca… » incepu el, dar fuse intrerupt intr-un mod care nu avea nici pe de parte de-a face cu delicatetea.
« Buna, buna, ai o tigara ? » zise pe nerasuflate un tip blond, bataindu-se nelinistit pe langa masa.
Iris isi scoase pachetul din hanorac (nu mai fumase de cand intrase in club, fiind absorbita de discutie) si ii intinse o tigara.
« Aaa mersi » zise el incantat, ramanand in acelasi loc. « Da’ bani de-o bere ai ? » mai zise el uitandu-se la berile lor, si zambi cat putu de fermecator. Fetei i se parea cam prost si era pe de-o parte amuzata de stupiditatea care se citea pe fata baiatului, si enervata pe de alta, pentru ca fusese intrerupta din discutie.
« Da tu n-ai de unde lua bani ? Mama, iubita, ceva… ? Tovarasi ?… » zise Iris impasibila la intrebarea lui.
« Pai ce, tu ii ceri maica-tii bani de bautura ? » facu el  repede.
Adevarul era ca nu ii cerea, insa baiatul parea sa aiba peste 20 de ani, deci putea foarte bine sa si lucreze pentru banii aia.
« Stii, incercam sa port o discutie importanta aici… » zise Iris intepata.
« Perfect, ma pricep la asta. Zii in continuare, ascult. » facu el la fel de zambitor ca si atunci cand ii ceruse tigarea, tragand un scaun liber din apropiere si asezandu-se la masa lor.
Iris ii arunca lui Nathan o privire pierduta, care spunea clar ca nu are de gand sa-si discute problemele de fata cu acel strain. Baiatul parea la fel de luat prin surprindere ca si ea. Vazand ca nimeni nu zice nimic, nou-venitul incepu:
« Hai, nu va sfiiti. Sau poate vreti sa va vorbesc despre mine ? »
Zambetul lui era mai larg ca niciodata.
« Cum te cheama ? » zise Iris, taindu-i brusc elanul.
« Ammon » raspunse el.
« Atunci Ammon, taci din gura, daca vrei sa fii de ajutor. » Nathan ramase surprins, caci nu se asteptase ca fata sa-l accepte pe necunoscut sa ia parte la discutie, insa ca de fiecare data, Iris se dovedea imprevizibila.
Baiatul, in schimb, era de-a dreptul incantat, parand sa nu remarce replica rautacioasa a fetei.
« Da, gata. Ceva probleme cu baietii, nu-i asa ? » zise el repede, de parca vorbitul precipitat nu era considerat o intrerupere. Parea ca pur si simplu nu putea sa taca. Fata arunca o privire tricoului cu Metallica pe care acesta il purta, gandindu-se ca era o ofensa pentru trupa sa fie agreata de o asemenea persoana, si se hotari sa treaca peste intrebare, continuand discutia de dinainte de parca nu ar fi fost niciun element perturbator.
« Deci, Nath, ce parere ai ? »
Baiatul deschise gura, insa sunetele care se auzira in momentul urmator nu veneau de la el.
« Deci tu esti Nath. Tu cine esti ? Si stiti… eu nu stiu povestea. Nu vrei s-o mai zici o data ca sa stiu si eu despre ce e vorba ? » facu el aproape nevinovat.
« Ma cheama Iris si daca ma mai intrerupi o singura data, inainte sa iti dau voie sa vorbesti, ai cuvantul meu de onoare ca te strang de gat » suiera ea inclestata, subliniind parca ultima parte a propozitiei.
Baiatul paru sa sesizeze asta, si nu comenta, insa scoase un sunet nearticulat pe post de raspuns, de parca era la randu-i revoltat ca nu i se permitea sa vorbeasca.
Iris relua povestea, scurtand-o la maxim, si in cinci minute termina de vorbit. Se lasa in scaun, privind cum Ammon tocmai bea din berea ei.
« Acum pot sa vorbesc ? » ii intreba el pe cei doi, stergandu-se la gura, si inainte ca vreunul dintre acestia sa schiteze vreun raspuns, continua : « Eu sunt de acord cu fata aia… cum o chema… Odatte… »
« Odette » il corecta Iris printre dinti.
« Cum zici tu » facu el, band din nou bere, de aceasta data din sticla lui Nath.
« Ia zi boss, tu ce crezi ? » facu el vioi catre Nath, fiind evident ca ii uitase numele. Baiatul in cauza se arata jignit, atat pentru faptul ca nu ii retinuse numele, ci si din cauza ca tocmai el il intreba ce parere are. Se parea insa ca Ammon nu observase asta ; de fapt, se parea ca el nu observa decat ce ii convenea. Pana la urma, Nathan isi facu auzita opinia.
« Pai » incepu el, si parea sa regrete ceea ce avea sa zica, « …cum a zis si Ammon, sunt de acord cu Odette. »
Cel mentionat se indrepta in scaun, simtindu-se mandru, si lua o tigara din pachet fara sa ceara voie.
Iris privi crucis catre el, dar nu zise nimic asupra acestui fapt.
« Deci voi, baietii, sunteti de parere ca si el ma place, si ca trebuie sa-i spun in seara asta ce simt ? » concluziona ea.
Amandoi incredintara din cap, insa Ammon nu se putu abtine sa adauge :
« Si tipu’ te-ar refuza doar daca ar fi prea prost. Sau poate orb. Daca as fi in locul lui… »
« Dar nu esti, asa ca nu conteaza. » i-o taie Iris. « Ei bine, in cazul asta –, zise ea privind descurajata la ceas (« Vai, nu mai e decat juma’ de ora pana la opt »),  – ar trebui sa ma grabesc sa ma intalnesc cu el. »
« Pai, hai ca plec si eu » zise Nath, trebuie sa ma vad cu Antoine sa-i dau un dvd, ma tot bate la cap de ceva timp.. »
« Antoine ?! » facu Iris. « Ce mai face, nu l-am mai vazut de… mult » incheie ea, neparand a fi in stare sa-si aminteasca ziua in care il vazuse ultima oara pe baiat ; el era un alt « tovaras », care intotdeauna putea fi gasit in compania lui Taylor (Tayl – pentru prieteni), si fata ii simpatiza foarte mult pe amandoi. Antoine era inspaimantator de vorbaret, fapt pentru care Nath nu privea tocmai incantat intalnirea care urma, insa care o inveselea pe Iris, si era intotdeauna plin de energie ; el reusea sa o binedispuna intotdeauna atunci cand vorbea cu ea, caci era genul care nu lua in seama lucrurile negative, si facea haz de necaz.
« Ei bine, chiar mi-a zis, printre muuulte altele, - zise Nath strambandu-se, - ca vrea sa te vada. »
« Pai sa-i zici azi ca il salut si ca poate ne vedem maine toti, ca tot e sambata si n-avem ce face. » zise ea repede.
« Eu…nu cred ca mai vin » facu Nath inspaimantat la gandul ca va trebui sa-i suporte vorbaria ore intregi.
Iris incepu sa rada si il batu pe umar, insistand totusi sa-i transmita baiatului invitatia, si atentionandu-l sa se prezinte si el la « apel », daca se vor intalni. Bunul ei prieten inghti in sec, apoi incuviinta din cap, facand-o sa zambeasca. Ii placea sa-si stie toti prietenii stransi intr-un loc, ca sa poata vorbi cu ei si sa se poata distra impreuna. Asta era poate si datorita faptului ca familia nu ii oferea suficienta siguranta, caldura si intelegere.
Se ridicara amandoi si se imbracara, uitand complet de Ammon, si pornira spre iesire.
Afara era frig, insa Iris nu simtea asta, si se intreba daca este datorita berii, sau datorita faptului ca purta un trench pe deasupra hanoracului. Stabilisera ca o va anunta chiar Nath daca se vor intalni sau nu maine, si Iris reusi pana la urma sa-i smulga promisiunea in cuvinte ca va fi si el prezent la « reuniune », in caz ca va exista vreuna. Ii multumi pentru faptul ca putuse sa vina sa o vada si sa o asculte, si isi lua la revedere de la el, urandu-i (cu un zambet siret, destul de discret) « succes » la intalnirea cu Antoine. Se despartira, fiecare luand-o pe o alta straduta, baiatul catre metrou, iar fata catre Han, el, mergand agale, ea, grabindu-se. Cateva momente mai tarziu, auzi pe cineva alergand in spatele ei si strigand-o. Se intoarse si il vazu pe Ammon apropiindu-se.
« Ce faci mai, nu-ti iei la revedere si de la mine ? » zise el si o lua repede pe dupa umeri.
« Aaa… » facu ea, gata sa cada.
El o stranse si mai tare si o tinu in picioare. Fata il privi oarecum dezorientata, si incerca sa se smulga din stransoarea lui, care i se parea nepotrivita. El nu mai zise nimic, dar nici nu parea sa aiba de gand sa-i dea drumul. Iris se uita in jur ; isi simtea inima batand din ce in ce mai repede, si cand vazu ca strada era pustie, simti cum i se intuneca privirea si cum o strabate un val de caldura.
« Ammon… mersi ca nu m-ai lasat sa cad – zise ea pe nerasuflate – dar cred ca acum poti sa-mi dai drumul »
« Da, da, ca bine zici. La ce m-oi fi gandit ? » facu el si incepu sa rada. « Unde mergi acum ? »
Iris se gandea daca sa-i zica sau nu adevarul. Pana la urma decise ca indiferent daca l-ar fi mintit sau nu, el tot s-ar fi tinut dupa ea si ar fi aflat unde se duce, asa ca se hotari sa nu-l minta.
« Ma duc in Han. Ma intalnesc cu Aeneas peste fix… 6 minute. Trebuie sa plec. » termina ea, sperand sa scape de baiatul insistent.
« Ah, perfect, vin si eu » zise el fericit.
« Ammon, - zise ea renuntand si la ultimul strop de rabdare, - trebuie sa ma intalnesc singura cu el. »
« Pai… pot sa te conduc pana acolo, nu ? »
« Presupun ca da » zise ea resemnata, gandindu-se ca pana la urma avea sa scape de el.
Grabira pasul si in curand, cu doar un minut inainte de ora opt, ajunsera in fata usii de la intrare. Iris era oarecum nervoasa, caci baiatul o stresase tot drumul cu intrebari stupide si deplasate ; cateva minute pot parea prea putin pentru a obosi pe cineva cu intrebari, insa in compania lui minutele se transformau in lungi ore incomode. De aceea, in momentul in care il zari pe Aeneas cotind spre Han pe aceeasi straduta pe care venise si ea cu cateva minute mai inainte, zambi in intuneric si toata nelinistea i se risipi, de parca nici n-ar fi existat cu cateva clipe in urma. Iris ii iesi inainte si il saluta, simtind deodata cum sentimentul care ii facea mainile sa fie strabatute de furnicaturi calde se intoarce cu forte proaspete.
« Buna Iris » zise el ragusit, pupand-o pe amandoi obrajii.
Fata ii raspunse si ea la salut, simtindu-se foarte ciudat, si gandindu-se daca peste cateva ore, la despartire, se vor pupa tot pe obraji, sau pe buze. O alta voce o smulse din visare.
« Buna mai, ce bine ca te vad. Ai luat trei absente azi. » o puse la curent, fara menajamente, Celeste, care era in spatele baiatului.
« Finuta si preocupata ca intotdeauna » ii raspunse fata la salut. Deodata isi dadu seama ca venise cu Aeneas, si intreba nedumerita, ca din topor, dupa cum ar fi zis Odette :
« Ce cauti aici ? »
« “Finuta si preocupata ca intotdeauna” » o maimutari Celeste. « M-am intalnit cu domnu’ in drum spre Han si am venit cu el pana aici. »
« Ah » facu Iris, realizand cat de lipsita de tact fusese. Brusc, ii veni o idee. O lua de mana pe Celeste si o trase in fata.
« Ammon, ea e Celeste, prietena si colega mea de banca » zise ea, uitandu-se la baiat. « Celeste, el e Ammon si nu stiu nimic despre el, ce-ar fi sa vorbiti voi, sa va cunoasteti mai bine si pe urma sa-mi spuneti si mie ? »
Desi era clar ca o interesa prea putin orice era legat de Ammon, incercarea de a scapa de ei fusese apreciata, caci o facuse in stilul propriu, prea putin discret, insa irezistibil, tocmai datorita faptului ca era atat de evident ce incerca sa faca. Celeste rase, Ammon se apropie de Aeneas si il batu pe spate, facandu-i atotstiutor cu ochiul, dupa care se intoarse catre fata si incepu s-o copleseasca cu intrebari. Pe Celeste nu parea insa s-o deranjeze, si ii raspundea la fiecare intrebare, tinand pasul cu baiatul. Iris nu o auzise niciodata vorbind atat de repede, si se mira ca fata se intelegea cu cel pe care abia il cunoscuse. Fericita ca planul ei improvizat daduse roade, se intoarse cu fata catre Aeneas si ii facu semn cu capul sa-i urmeze pe cei doi, care tocmai deschisesera usa si trecusera pragul clubului. Se grabira si ii ajunsera din urma ; coborara scarile ascultand franturi din discutia lor si in sfarsit, cand ajunsera jos, ii vazura pe cei doi asezandu-se la o masa si vorbind foarte repede, pe cand ei erau ciudat de tacuti. Iris o lua inaintea baiatului, si fiind constienta ca nici Ammon, nici Celeste, care discutau acum despre motociclete – o veche obsesie de-a fetei -, nu le va simti lipsa, trecu pe langa ei, cautand o masa cat mai ferita de ochii curiosilor. O gasi in ultima incapere, si se aseza emotionata, dar stapana pe sine. Astepta sa faca si baiatul acelasi lucru, vag constienta de faptul ca venise momentul mult asteptat.